Info
There are no reviews
Brand name: KRKA
Compozitie.
Substantele active sunt: clorhidratul de benzidamina si clorura de cetilpiridiniu. Fiecare ml de spray bucofaringian, solutie contine clorhidrat de benzidamina 1,5 mg si clorura de cetilpiridiniu 5 mg. O doza contine 0,1 ml spray bucofaringian solutie, care contine clorhidrat de benzidamina 0,15 mg si clorura de cetilpiridiniu 0,5 mg. Celelalte componente sunt: alcool etilic (96%), glicerol, macrogolglicerol hidroxistearat, zaharina sodica, ulei de menta si apa purificata.
Indicatii terapeutice.
Septolete omni spray este recomandat pentru tratament local antiinflamator, analgezic si antiseptic. Sprayul bucofaringian dezifecteaza mucoasa bucala si faringiana si reduce semnele inflamatiei gatului, cum sunt durerea, roseata, umflaturile, cresterea temperaturii si pierderea functiei locale.
Septolete omni spray este recomandat pentru tratamentul antiinflamator, analgezic si antiseptic:
- al inflamatiilor gatului, cavitatii bucale si gingiilor,
- in gingivite, faringite si laringite si
- inainte si dupa extractiile dentare.
Doze si mod de administrare.
Luati intotdeauna acest medicament exact asa cum v-a spus medicul sau farmacistul. Discutati cu medicul dumneavoastra sau cu farmacistul daca nu sunteti sigur.
Adulti
Pentru administrarea unei singure doze, apasati o data sau de doua ori pe pulverizator. Puteti repeta doza la interval de 2 ore, de maxim 3-5 ori pe zi.
Utilizarea la copii si adolescenti
Adolescenti cu varsta peste 12 ani
Pentru administrarea unei singure doze, apasati o data sau de doua ori pe pulverizator. Puteti repeta doza la interval de 2 ore, de maxim 3-5 ori pe zi.
Copii cu varsta de 6 pana la 12 ani
Pentru administrarea unei singure doze, apasati o singura data pe pulverizator.
Puteti repeta doza la interval de 2 ore, de maxim 3-5 ori pe zi.
Precautii.
Utilizarea medicamentelor cu uz local, in special pentru o perioada indelungata de timp, poate duce la sensibilizare, caz in care tratamentul trebuie intrerupt.
Septolete omni nu trebuie utilizat concomitent cu compusi anionici, cum sunt cei prezenti in pasta de dinti, de aceea nu se recomanda utilizarea medicamentului imediat inaintea sau dupa periajul dintilor.
Contactul direct al Septolete omni spray bucofaringian cu ochii trebuie evitat. Medicamentul nu trebuie inhalat.
Atentionari speciale.
Sarcina, alaptarea si fertilitatea
Daca sunteti gravida sau alaptati, credeti ca ati putea fi gravida sau intentionati sa ramaneti gravida, adresati-va medicului sau farmacistului pentru recomandari inainte de a lua acest medicament. Nu se recomanda utilizarea Septolete omni in timpul sarcinii. Trebuie sa discutati cu medicul dumneavoastra oportunitatea alaptarii si acesta va decide daca trebuie sa intrerupeti alaptarea sau tratamentul cu Septolete omni.
Conducerea vehiculelor si folosirea utilajelor
Septolete omni nu influenteaza capacitatea de a conduce vehicule si de a folosi utilaje.
Ambalaj. Septolete omni este disponibil in cutie cu 30 ml spray bucofaringian, solutie in flacon din plastic cu pulverizator si capac
Product number: 179569
Are you sure you want to perform this action?